Un altfel de „bun venit”

La apariția acestui articol, probabil multe se vor fi întâmplat în România, mai multe decât s-au întâmplat de la începutul anului și până în ziua de azi. De la eternul și fascinantul „Muie PSD” și până la teoria conspirației, cu străinii care adoptă copii, pentru a le fura organele sănătoase și a le folosi pentru propriii copii, nimic nu mă mai uimește. România chiar este țara tuturor posiblităților!

E bine de reținut că atunci când noi făceam răscoală și ne omoram unii pe alții cu bâte și pietre, alții conduceau Ford pe străzi asfaltate. Diferența o face nivelul de educație și de civilizație. Dar asta nu s-a schimbat nici în ziua de azi. Câte voturi nu s-au dat pe o sticlă de ulei, un kilogram de zahăr, o șapcă, o brichetă, o sacoșă, o găleată? Dar oare câți ar fi dispuși să își dea viața pentru aceleași bunuri? De fapt, chiar și-au dat-o, însă nu realizează asta și le rămâne doar să aibă parte de o agonie lungă, în timpul căreia să găsească vinovați pentru starea în care se află. Evident, vinovații se află în altă parte, nicidecum acolo unde există ei cu adevărat, pentru că e greu să dai nas în nas cu cauza problemelor tale, mai ales când cauza problemelor e în oglindă.

Am găsit la PNŢ droguri, armament, muniţie, maşină de scris automată, tipărit bani la PNL. Este în ziarul „Adevărul”.

(bărbat îmbrăcat în) miner, 14 iunie 1990

Apă otrăvită, teroriști, moșieri, fasciști, drogați, elemente străine, unguri care vor să ne ia Transilvania (nici nu știu de ce e mai mult a noastră decât a lor; sau invers), vânzători de copii, dube negre, sorosiști, haștagiști, hipsteri și provocări cu balene albastre. Oare ce mai urmează?

Eu sper că ne vom trezi. E prea târziu! E mult prea târziu ca să se mai schimbe ceva în timpul vieții noastre. Chiar dacă pe ici – pe colo mai apare, timid, câte o scânteie, schimbarea profundă de care are țara asta nevoie nu va veni prea curând. De fapt, nici nu știu dacă va veni vreodată, pentru că, cu siguranță, nu voi trăi atât de mult cât să o prind. Mie îmi rămâne doar datoria morală să nu votez foștii comuniști (sau urmașii lor, mascați în politicieni cu cravată), pentru ca după mine să nu urmeze potopul.

După părerea mea (dar este neîmpărtășită de 99,99% dintre români), noi trebuia să rezistăm în 1940. Fiindcă în momentul acela, scenariul previzibil era următorul: dacă refuzam ultimatumul și rezistam în Basarabia, am fi rezistat o săptămână poate. Nu înainta armata sovietică într-o zi până la Galați! Rezistam câteva zile, pierdeam 40-50.000 de oameni acolo… dar am pierdut apoi 400.000! Că ne-am încăpățânat.

Să vă spun ceva – din păcate, românul are de sute de ani această manie că nu trebuie să te lași ocupat. Or, polonezul, sârbul, bulgarul, grecul au fost ocupați cu sutele de ani și s-au ridicat și mai vânjoși. Românul, la ideea că e un risc să fie ocupat, capitulează. A intrat în vinele noastre, în gena noastră. Sunt chiar unii care sunt savanți care spun „să nu piară ființa statului”. Ce este aia „ființa statului”? Eu nu cunosc decât ființa neamului, nu ființa statului! Ființa statului poate să dispară… statul este o entitate juridică.

„Cu Neagu Djuvara, studentul etern la 95 de ani, despre istorie si educatie (interviu de Alina Sîmpetru)”

Țara asta este o mizerie!

Nu vă așteptați să vă simțiți confortabil, pentru că aici nu este nici lăcașul de cult pe care-l vizitați, nici patul psihologului. Bine ați venit pe șerban.ro! Dacă aveți nervii tari, reveniți să citiți și despre alte subiecte.